Antreprenoriatul social și tinerii din Moldova pentru o societate mai inclusivă, durabilă și inovativă

EVENIMENTUL DE DECERNARE A DIPLOMELOR TINERILOR NEET DIN RNUL DUBĂSARI (SESIUNEA III)

În perioada de instruire în cadrul Școlii cu privire la Antreprenoriatul social (Sesiunea III), tinerii NEET din rnul Dubăsari, datorită participării continue pe parcursul celor 12 zile de instruire, au fost nominalizați cu diplome de participare.

Evenimentul de decernare a diplomelor tinerilor NEET din rnul Dubăsari a avut loc la data de 10 decembrie 2022, în incinta sălii festive a Primăriei s.Coșnița. Beneficiarii proiectului “Antreprenoriatul social și tinerii din Moldova pentru o societate mai inclusivă, durabilă și inovativă”/GoYouth+, timp de 12 zile au fost instruiți în diverse domenii: drept, contabilitate, proprietate intelectuală, marketing, resurse umane, business și au fost implicați activi cu suportul formatorilor proiectului, prin dezvoltarea unor idei de afaceri, menite să aibă un important impact social și să contribuie la dezvoltarea unei societăți mai inclusive, durabile și inovative.

Diplomele de participare vor servi una din condițiile pentru tinerii NEET din rnul Dubăsari pentru admisibilitatea în carul Concursului organizat de proiectul GoYouth+ pentru cele 2 mini granturi destinate pentru dezvoltarea unei afaceri sociale în rnul Dubăsari. 

GoYouth+ este coordonat de directorul de proiect Plotnic Olesea din cadrul Asociației de Cultură Juridică Henri Capitant și are drept scop dezvoltarea capacităților tinerilor NEET din zonele rurale prin lansarea și dezvoltarea întreprinderilor sociale, prin creșterea încrederii în administrația publică locală, promovarea instrumentelor juridice și facilitarea dezvoltării antreprenoriatului social.


Echipa de implementare a proiectului aduce sincere mulțumiri formatorilor: Cimil Dorin, Crudu Rodica, Bucos Tatiana, Caraman Stela, Pleșca Nicu, Olărașu Nicolae, Macovei Tatiana și partenerului local, Primăriei s. Coșnița din rnul Dubăsari cât și partenerilor externi pentru aportul în desfășurarea cu succes a celei de a treia Școală de antreprenoriat social din cele 6 preconizate în cadrul proiectului GoYouth+.


Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană și este cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene, cu susținerea partenerilor externi: Consiliul Raional Hâncești, Fundația Moldcell, Asociatia Obsteasca “Indigo”, Ambassade de France en République de Moldavie, Alliance Française de Moldavie, Chambre de Commerce et d’Industrie France Moldavie, Asociatia Nationala pentru Turism Receptor, Institutul European pentru Inițiative, Reforme și Educație, SRL “Netsistem”.
Mai multe detalii despre proiectul GoYouth+ află accesând www.haitinere.md.

Notă pentru poze accesibile aici: https://disk.yandex.com/d/o6PM_eYKqEy27w  care vor fi descarcate pe site.