ZIUA VII DE INSTRUIRE A TINERILOR NEET DIN R. HÎNCEȘTI (SESIUNEA II)
În continuarea acestui curs în domeniul Antreprenoriatului social, la data de 05.03.2023 a avut loc, următoarea zi de instruire, în cadrul căreia, tinerii NEET din rnul Hîncești au avut șansa de a cunoaște mai mult despre specificul Managementului resurselor umane pentru economia socială, formator Dr. Macovei Tatiana și Managementul riscurilor unei afaceri sociale, formator Dr. Crudu Rodica.
Pe parcursul orelor teoretice și practice, tinerii au continuat să exerseze noi domenii specifice și inerente pentru a dezvolta o afacere socială cu posibile provocări și riscuri în domeniul legislației mucnii, precum managementul riscurilor unei afaceri sociale.
Trebuie să menționăm că cunoștințele obținute în rezultatul instruirii în domeniul managementului resurselor umane pentru economia socială îi va ajuta pe cursanți să aplice strategiile cele mai avantajoase în procesul planificării, selectării, recrutării și menținerii personalului unității, deoarece personalul unității reprezintă o resursă foarte importantă pentru succesul unei afaceri.
În a doua parte a zilei, tinerii NEET au continuat cursul în materie de marketing, fiind orientați spre managementul riscurilor unei afaceri sociale, în mod special în condițiile digitalizării economiei de piață, în special în perioada COVID-19. Cunoștințele obținute în rezultatul instruirii privind managementul riscurilor unei afaceri sociale vor aduce un impact mare în dezvoltarea viitoarelor companii și afacerilor create, așa cum le va permite să aplice cele mai performante instrumente pentru promovarea afacerii, împărțirea rațională a bugetului promo și identificarea celor mai bune canale de promovare.
În următoarea zi, planificată potrivit planului calendaristic de instruire în data de 11.03.2023 în format online, tinerii NEET vor avea șansă să cunoască mai multe despre Marketingul inițierii afacerilor, formator Dr. Crudu Rodica.
Proiectul GoYouth+ / “Antreprenoriatul social și tinerii din Moldova pentru o societate mai inclusivă, durabilă și inovativă” este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova și implementat cu sprijinul partenerilor externi: Fundația Moldcell, Asociatia Obsteasca “Indigo”, Ambassade de France en République de Moldavie, Alliance Française de Moldavie, Chambre de Commerce et d’Industrie France Moldavie, Asociatia Nationala pentru Turism Receptor, Institutul European pentru Inițiative, Reforme și Educație, SRL “Netsistem”.