Antreprenoriatul social și tinerii din Moldova pentru o societate mai inclusivă, durabilă și inovativă

ZIUA III DE INSTRUIRE A TINERILOR NEET DIN R. DUBĂSARI

În continuarea acestui curs în domeniul Antreprenoriatului social, la data de 17.06.2023, a avut loc a treia zi de instruire în cadrul căreia tinerii NEET din r. Dubăsari au avut oportunitatea de a învăța mai multe despre Proiectarea Modelului de Business de la formatorul Dr. Crudu Rodica.

În această zi de instruire, participanții proiectului au fost familiarizați cu mijloacele, instrumentele și strategiile esențiale prin intermediul cărora un antreprenor poate valida o idee de afaceri.

La finalul instruirii, tinerii NEET din r. Dubăsari au obținut capacități și abilități care îi vor ajuta în dezvoltarea lor antreprenorială, inclusiv:

  • Înțelegerea conceptului de model de afaceri;
  • Identificarea diferitelor tipuri de modele de afaceri;
  • Conștientizarea importanței elaborării unui model de business;
  • Însușirea procesului de proiectare a unui model de afaceri;
  • Completarea unui Business Model Canvas pentru propria afacere;
  • Formularea unei propuneri de valoare unică etc;

Aceste competențe și cunoștințe dobândite le vor permite tinerilor să aibă o abordare mai strategică și informată în dezvoltarea propriei afaceri sociale.

Următoarea sesiune planificată potrivit planului calendaristic de instruire va avea loc la data de 18.06.2023 unde tinerii NEET vor avea șansă să cunoască mai multe despre Contractele comerciale: categorii, subiecți, responsabilitate, de la expertul proiectului, avocatul și Dr. Dorin Cimil. Această sesiune va oferi participanților o mai bună înțelegere a aspectelor legale și contractuale necesare în dezvoltarea și gestionarea afacerilor lor sociale.

Echipa proiectului GoYouth+ apreciază suportul și implicarea activă a partenerilor: Fundația Moldcell, Ambassade de France en République de Moldavie, Alliance Française de Moldavie, Chambre de Commerce et d’Industrie France Moldavie, Asociatia Obsteasca “Indigo”, Institutul European pentru Inițiative, Reforme și Educație, SRL “NETSISTEM ”, care contribuie la buna desfășurare a sesiunilor de instruire și ghidarea tinerilor NEET.

Hai, tinere! Exprimă nevoia pentru schimbări sociale și fii o resursă vitală pentru dezvoltare! Detalii suplimentare despre proiect și subiectele instruirilor află pe www.haitinere.md, la bara de menu cu privire la Publicații.